Creativitate fără bariere: persoanele private de libertate scriu poezii și joacă în piese de teatru

În cadrul unor ateliere creative desfășurate la Penitenciarul Craiova, persoanele private de libertate și-au alocat timp pentru a scrie poezii și a juca piese de teatru. Vă oferim mai jos câteva creații ale lor.

”Eco-voluntariat în penitenciare” este un proiect care promovează beneficiile voluntariatului pentru mediu în rândul persoanelor private de libertate din Penitenciarul Craiova, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova precum şi al comunităţilor din Craiova şi Işalniţa. În cadrul acestui proiect, vom selecta 100 de persoane private de libertate şi 20 de voluntari din rândul comunităţii locale şi, cu sprijinul lor, vom implementa cinci programe de voluntariat pentru mediu în penitenciare.


 

Îndrăgostitul

de Aurelia Olteanu

În liniştea nopţii
Stau mereu şi plâng
Şi mă gândesc la tine,
La tine aş vrea să ajung.

Ajung numai cu gândul,
Iluzia mea doare,
Nu pot să te ating,
Că tu eşti prea departe.

Inima mea te strigă,
Suspinul mă îneacă,
Aş vrea acum să zbor
La tine în dormitor.

Să-ţi veghez somnul dulce,
Să te privesc mereu
Şi atunci când te trezeşti,
Eu să dispar din nou.

Atunci când te trezeşti,
Ştiu că nu îţi doreşti
Ca să mă ai aproape,
Nici chiar să mă priveşti.

Cu suferinţă azi trăiesc,
Nu pot onoarea să-ţi plătesc,
Chiar dacă tu m-ai umilit,
Eu te-am iubit, nu te-am rănit.

Te-am cunoscut la chin,
În chin tu m-ai lăsat
Şi nu înţeleg nici azi
Nu ştiu de ce ai plecat.

Azi gândul mă frământă,
Nu mă mai recunosc,
Cum de-am putut atunci,
Să îţi mărturisesc?

Iubirii mele i-ai dat glas,
Dar nu ştiam că într-o zi,
Tu vei pleca fără să-mi spui
Un bun rămas!

Te rog acum la despărţire,
Chiar de ţi-e greu, tu să mă ierţi
Şi să-mi trimiţi o ultimă scrisoare,
Din care vreau să înţeleg
Că ştii să ierţi şi ai suflet mare.

Rămâi cu bine, iubirea mea,
Şi să nu uiţi, iubirea mea,
Mereu şi peste ani te voi păstra,
Aici în inimioara mea.


Rătăcirea

de Aurelia Olteanu

M-am rătăcit fără să vreau
În lumea asta, plină de durere
Şi tot te caut pe Tine, Doamne,
Rugându-Te plângând să-mi dai putere.

Păşesc încet, cu mintea răvăşită,
Dar deodată eu mă trezesc la viaţă,
Îmi vin în minte atâtea lucruri bune
Şi mă gândesc la cei ce mă aşteaptă.

O, Doamne! Eu Te strig mereu
Cu glasul stins şi tremurat,
Ştiu c-am greşit, tu să mă ierţi
Şi nu mă lăsa în păcat.

Mi-e dor de libertatea mea,
Mi-e dor şi de copiii mei,
Mi-aş da şi inima din mine
Să fiu acum lângă ei.

Toţi îngerii de sus din cer
Aş vrea să le vegheze paşii
Şi tot mereu să le şoptească
Să fie buni şi drepţi în viaţă.


Destinul

de Aurelia Olteanu

M-a pedepsit destinul crud,
De când pe lume am venit,
În cartea vieţii mi-a fost scris
Să fiu copil nefericit.

Dar anii au trecut rapid
Şi eu azi îmi amintesc.
Copilăria mea nefericită
Aş vrea acum să povestesc.

În pragul sărbătorilor de iarnă
Împodobesc un brad frumos
Și-mi amintesc cu nostalgie
Când toţi cântam “O brad frumos”.

Apoi tăcuţi, noi aşteptam
Ca să primim cu toţi un dar,
Mă mulţumeam doar cu puţin,
Eram copil, nu-nţelegeam.

Viaţa mă-ncearcă mereu
Şi lupt mereu cu viaţa mea,
Să nu simtă copilul meu
Durerea ce-am simţit-o eu.


 Închisoare rece şi sinistră

de Nicolae Dragomir 

Tu mă condamni acum la suferinţă,
Aşezământ cu ziduri reci,
Ne osândeşti aici pe toţi!

Detenţie, detenţie amară,
În lanţul tău ne pui pe toţi!
Cât suferim în tine oare?
Clădire cu ziduri reci!

Greşelii vieţii noi plătim
Tribut cu suferinţa noastră,
Am chinuit pe acest pământ
Şi ştim că bine n-am făcut.

Cândva noi vom pleca de aici
Lângă cei dragi de acasă,
Trecutul însă nu se şterge
Şi asta mult îmi pasă.